Secolul XX a fost secolul vitezei, secolul în care trăim este al supervitezei. De fapt multe dintre experienţele pe care le avem sunt în aceste timpuri la superlativ, în egală măsură cele bune şi cele mai puţin bune. Când viaţa noastră se transformă într-o alergătură contra cronometru apare stresul, iar odată cu el oboseala. De la oboseală la …somn nu e decât o lungime de braţ şi când pentru a dormi întoarcem spatele omului pe care ni l-am ales ca suflet pereche atunci e… într-adevăr problematic. Cum facem să ne păstrăm sau să ne recăpătăm energia pentru cuplul nostru, atenţia şi atracţia pentru persoana iubită, cum ne menţinem şi ne sporim pofta de viaţă? FOREVER LIVING PRODUCTS are o nouă surpriză pentru noi, un nou produs de calitate excepţională, cu proprietăţi deosebite. Acest produs se numeşte Forever Multi-Maca şi în curând îl puteţi găsi în toate depozitele FLP din România. Iată câteva informaţii despre valoroasele componente pe care le conţine.
Maca (Lepidium meyenii) este o plantă ce aparţine fam. Brassicaceae. Supranumită „ginsengul peruvian”, chiar dacă nu are nici o legătură cu ginsengul, se foloseşte, la fel ca acesta, pentru creşterea vitalităţii, a energiei, a rezistenţei, pentru sporirea dorinţei sexuale, a libidoului şi creşterea performanţei sexuale.
Originară din Peru, specia era ţinută la mare cinste de incaşi. Legenda spune că în vremurile de glorie ale imperiului Inca, războinicii consumau rădăcină de maca înainte de a pleca la luptă, pentru a deveni puternici. După ce cucereau însă o cetate, soldaţilor le era interzis să mai consume maca, pentru ca femeile din teritoriile cucerite să fie protejate de impulsurile lor sexuale ce ar fi putut deveni excesive. Încă de acum 500 ani, reputaţia acestei plante care favorizează creşterea forţei, a libidoului şi a fertilităţii era aşadar recunoscută în Peru.
În prezent maca se bucură de o popularitate în continuă creştere, un număr mare de oameni de ştiinţă îndreptându-şi atenţia asupra proprietăţilor caracteristice rădăcinii plantei.
În anul 1998 un medic japonez a arătat că rădăcina conţine proteine, carbohidraţi şi acizi graşi. Mai târziu un alt grup de cercetători a pus în evidenţă două clase de compuşi inediţi, macamidele şi macaenele, despre care se presupunea că ar fi răspunzători de proprietăţile plantei legate de creşterea funcţiei sexuale. Pentru a verifica această idee, cercetătorii au efectuat o serie de experienţe ale căror rezultate au fost publicate în numeroase reviste de specialitate, printre care şi în revista medicală Urology. Rozătoarele hrănite cu extractul de maca (concentrat de macamide şi macaene) au demonstrat o mare creştere a energiei şi a rezistenţei. În plus ele au prezentat şi o accentuată creştere a activităţii sexuale în comparaţie cu animalele care nu au consumat maca.
Experienţele efectuate pe persoane au arătat că bărbaţii şi femeile cu un libidou scăzut au simţit o creştere a dorinţei sexuale în urma consumării plantei, iar bărbaţii cu probleme de erecţie au observat o îmbunătăţire a funcţiei lor erectile. Maca contribuie totodată şi la stimularea spermatogenezei (creşte numărul de spermatozoizi) şi a ovulaţiei.
Cercetări recente demonstrează efectul benefic al speciei asupra glandelor suprarenale, producând astfel un plus de energie şi vitalitate. Maca este utilă persoanelor care au nevoie, prin natura profesiei lor, de un plus de energie.
Întăreşte sistemul imunitar şi armonizează funcţiile generale ale organismului.
Medicii consideră deci maca un mijloc de normalizare a hormonilor steroizi precum testosteronul, progesteronul şi estrogenul. De aceea, maca are posibilitatea de a întârzia schimbările hormonale cauzatoare de îmbătrânire.
- Este util în reducerea simptomelor premenstruale cum ar fi balonarea, crampele şi instabilitatea emoţională.
- Ajută sistemul endocrin şi favorizează producerea hormonilor necesari de către ovare şi alte glande endocrine (suprarenalele, tiroida, pancreasul), contribuind la obţinerea unui echilibru funcţional al organismului.
- Asupra bărbaţilor acţionează în sensul restabilirii funcţiei sexuale, prin creşterea libidoului, îmbunătăţirea funcţiei erectile şi a spermatogenezei.
- Este utilizată din ce în ce mai mult şi de către sportivii de performanţă pentru sporirea energiei, a rezistenţei şi a performanţei sportive, ca o alternativă sănătoasă şi sigură la substanţele anabolizante.
Tribulus terrestris, colţul-babei, face parte din familia Zygophyllaceae. Este o specie originară din Australia, care creşte în mai multe zone tropicale şi temperate din lume. Diferite culturi folosesc fructul acesteia în tratarea mai multor afecţiuni. De exemplu grecii îl foloseau ca diuretic şi tonic. Indienii îl foloseau ca diuretic, antiseptic şi antiinflamator. Chinezii îl recomandau pentru o mare varietate de boli hepatice, renale şi cardiovasculare. Bulgarii întrebuinţau colţul-babei pentru îmbunătăţirea funcţiei sexuale şi tratarea infertilităţii. Planta a fost folosită recent şi de atleţii şi de campionii care se antrenează pentru probele de forţă.
Specia conţine polizaharide, saponine, steroli, flavonoide, acizi graşi, taninuri şi săruri de potasiu.
Este utilizată:
- datorită proprietăţilor antiinflamatoare, diuretice, afrodiziace, antilitice;
- datorită proprietăţilor tonice.
De obicei este recomandată în caz de urolitiază, micţiune dureroasă, incontinenţă; gonoree; în vertij şi neurastenie.
Deci Tribulus terrestris este o plantă folosită pentru creşterea impulsului sexual la bărbaţi şi femei, deci afrodiziacă, pentru a reduce impotenţa şi a îmbunătăţi spermatogeneza.
Tribulus terrestris intensifică producţia de testosteron. Studiile au arătat că acţionează foarte bine în combinaţie cu DHEA şi androstenedionul. Planta măreşte însă producţia de testosteron într-un mod diferit faţă de DHEA şi androstenedion. În loc de a fi un precursor al testosteronului, ea determină producţia de hormon luteinizant (LH), alt hormon responsabil de impulsul sexual. Atunci când cantitatea de LH creşte, creşte şi cantitatea de testosteron.
Tribulus terrestris este aşadar o plantă folosită frecvent pentru creşterea impulsului sexual la bărbaţi şi femei. În plus oricine doreşte să-şi mărească masa musculară (culturişti, atleţi) poate să consume Tribulus terrestris în combinaţie cu DHEA şi androstenedion.
Cunoscut sub denumirea de lemnul potenţei, Muira puama (Ptychopetalum olacoides) face parte din fam. Olacaceae şi este un arbust originar din Brazilia. Triburile băştinaşe din bazinul Amazoanelor din Brazilia şi al fluviului Orinoco din Venezuela folosesc scoarţa acestuia atât ca afrodiziac şi tonic sexual cât şi pentru tratarea epuizării nervoase şi a depresiei. Indienii sud-americani îl consideră un tonic al sistemului nervos, prevenind sau tratând nevralgiile şi tulburările sistemului nervos. Specia este utilizată în mod tradiţional în tratarea indigestiei şi a altor tulburări gastro-intestinale. Femeile o folosesc pentru ameliorarea durerilor menstruale şi a stărilor neplăcute din cadrul menopauzei. Se ştie că triburile amazoniene folosesc Muira puama pentru a trata reumatismul, dizenteria, paralizia şi boala beri-beri.
Studiile fitochimice au pus în evidenţă existenţa în plantă a următoarelor componente: alcaloizi, acizi graşi, taninuri, uleiuri volatile şi răşini. Totodată s-a mai demonstrat existenţa în scoarţă a lupeolului, un derivat alcoolic cu proprietăţi antiinflamatoare, analgezice şi antiseptice.
În anul 1990 s-au prezentat rezultatele unor cercetări efectuate la Paris pe 262 persoane cu probleme de erecţie şi lipsa dorinţei sexuale. Cercetătorii au descoperit că mai mult de jumătate dintre subiecţii trataţi timp de două săptămâni cu extract de Muira puama au constatat schimbări benefice în viaţa lor sexuală. În prezent utilizarea speciei se îndreaptă cu precădere în sensul creşterii libidoului. Poate fi un ajutor deosebit pentru bărbaţii car suferă de impotenţă sau de disfuncţie erectilă. Totodată poate fi util în tratarea stresului şi anxietăţii, a epuizării şi a depresiei uşoare.
Catuaba (Erythroxylum catuaba, fam. Erythroxylaceae) este o plantă originară din partea sudică a Amazoanelor şi NE Braziliei. Indienii Tupi din Brazilia au fost cei dintâi care i-au descoperit calităţile, fiind considerată un excelent fortifiant al sistemului nervos şi stimulator al libidoului. În Brazilia se spune „Dacă un bărbat devine tată până la vârsta de 60 de ani, e meritul lui. Dacă devine tată după vârsta de 60 de ani, e meritul Catuabei”.
Este folosită ca afrodiziac. S-a dovedit a fi eficace în tratarea impotenţei şi a lipsei dorinţei sexuale. De asemenea întăreşte organismul oamenilor cu stare generală de oboseală şi îi ajută pe cei care au tulburări de memorie.
Arginina este un aminoacid necesar pentru funcţionarea normală a glandei pituitare, pentru sinteza şi secreţia hormonului de creştere de către glanda pituitară. Măreşte numărul de spermatozoizi şi poate ajuta la tratarea infertilităţii masculine. Ajută la răspunsul imun şi la vindecarea rănilor. Ajută la metabolizarea grăsimii depozitate în organism şi tonifică ţesutul muscular. Îmbunătăţeşte tonusul fizic şi mental.
Saw palmetto (Serenoa repens, fam. Arecaceae) – palmierul-ferăstrău sau palmierul pitic – este un palmier originar din America de Nord, al cărui fruct a fost folosit de către indienii americani în tratarea tulburărilor aparatului genito-urinar şi ca tonic pentru întărirea organismului prin nutriţie. Era administrat bărbaţilor pentru a stimula funcţionarea testiculelor şi a ameliora iritaţiile mucoaselor, în special a celor ale aparatului genito-urinar şi a prostatei. Era administrat femeilor pentru a trata tulburări ale glandei mamare (se credea că utilizarea sa pe termen lung ducea la mărirea sânilor). Mulţi botanişti îl consideră un afrodiziac.
Mai multe studii farmacologice s-au axat asupra utilizării extractului din frunzele de palmier-fierăstrău în tratarea tulburărilor comune ale prostatei – hiperplazia benignă a prostatei (BPH). Aproximativ 50-60% dintre bărbaţii cu vârste cuprinse între 40-59 ani prezintă BPH. Această afecţiune este caracterizată de creşterea frecvenţei micţiunilor, trezirea în timpul nopţii pentru golirea vezicii şi reducerea forţei şi calibrului urinării. Se crede că această afecţiune are drept cauză acumularea testosteronului în prostată. Odată ajuns în prostată, testosteronul este transformat într-un hormon mai puternic, dihidrotestosteronul (DHT). Acest compus stimulează multiplicarea excesivă a celulelor, ceea ce duce la mărirea prostatei.
Principala acţiune a extractului de palmier-fierăstrău în traterea BPH este inhibarea conversiei intraprostatice a testosteronului în DHT şi a inhibării transportului şi legăturilor intracelulare ale DHT.
În prezent, aplicaţia clinică principală a fructelor de palmier-fierăstrău este tratarea BPH. Având în vedere farmacologia sa, extractul poate fi util şi în afecţiunile legate de excesul de androgeni la femei, precum hirsutismul şi boala polichistică ovariană.
Pygeum africanum, syn. Prunus africanum, face parte din fam. Rosaceae. Originar din Africa, este mult utilizat datorită conţinutului scoarţei în triterpene, acizi graşi şi esteri ai acidului ferulic. Aceste trei componente par să acţioneze diferit, însă complementar, având efecte în tratarea hiperplaziei benigne a prostatei. Numeroase studii clinice efectuate pe mai mult de 600 de pacienţi au demonstrat că Pygeum reduce în mod efectiv simptomele şi semnele clinice ale BPH, mai ales în stadiile timpurii.
Utilizările principale ale speciei sunt: hiperplazia benignă a prostatei, prostatita, infertilitatea masculină, impotenţa.
Coenzima Q10 (ubichinona) este o substanţă prezentă în toate celulele organismului şi este indispensabilă desfăşurării normale a proceselor biologice, biochimice şi pentru buna funcţionare a organismului. Carenţa sa generează dereglări în procesele de oxido-reducere la nivelul celulelor, cauzând diferite tulburări în funcţionarea organismului. Astfel apar semne de insuficienţă cardiacă, hipertensiune şi alte boli.
Un grup de medici de la Universitatea din Texas a descoperit că nivelul CoQ-10 al pacienţilor cu afecţiuni coronariene a fost cu aprox. 25% mai mic în comparaţie cu un grup de control din populaţie fără afecţiuni cardiace diagnosticate. Dr. Folkers de la Universitatea amintită a descoperit că ţesutul inimii prezenta deficienţe de CoQ-10 în aproape 75% din cazurile de victime ale bolilor cardiovasculare. În urma multiplelor studii au ajuns la concluzia că administrarea CoQ-10 a adus ameliorări considerabile, prin efectul ei benefic asupra tuturor formelor de cardiomiopatie.
Hipertensiunea arterială (cunoscută „ucigaşul tăcut”, datorită faptului că victimele sale adesea nu prezintă simptome), ucide anual circa 60.000 de persoane în Statele Unite şi este direct implicată în mai mult de 250.000 decese (în SUA) cauzate de atac cerebral şi boli cardiovasculare. Hipertensiunea arterială contribuie la apariţia unor afecţiuni precum arterioscleroza şi ateroscleroza, ambele fiind cauze majore de atac de cord. Contribuind la scăderea tensiunii arteriale, CoQ-10 poate reduce în mod semnificativ riscul atacurilor de cord şi al bolilor cardiovasculare.
Se pare că acest valoros component, care este şi un puternic antioxidant, nu este deosebit de util numai pentru tratarea bolilor de inimă şi a hipertensiunii ci poate fi utilizat şi pentru a proteja inima de deteriorări ulterioare, pentru a îmbunătăţi efectele operaţiilor pe cord. Poate funcţiona chiar ca un mijloc de prevenţie. Un grup de medici stomatologi au arătat în urma experienţelor efectuate că „ţesuturile periodontale au deficit de CoQ-10 atunci când sunt bolnave şi au nevoie de mai multă CoQ-10 pentru a se vindeca. Persoanele care suferă de afecţiuni periodontale ar putea beneficia de CoQ-10 ca adjuvant în terapia periodontală obişnuită.”
Cercetările au demonstrat că bolile periodontale nu se localizează în gingii, ci constituie boală generalizată, cu implicare majoră a sistemului imunitar. Alt motiv pentru succesul CoQ-10 în tratarea afecţiunilor gingivale este capacitatea sa dovedită de a stimula răspunsul imun al organismului. Corpul nostru reţine cantităţile suplimentare de CoQ-10 acolo unde este mai multă nevoie de ea. Locurile principale unde se depozitează sunt inima, ficatul şi sistemul imun.
Există o legătură incontestabilă între sănătatea sistemului imunitar şi procesul individual de îmbătrânire. Puterea remanentă a sistemului imun face posibilă o „îmbătrânire frumoasă” pentru unii oameni. Unele studii ştiinţifice au pus în evidenţă legătura între nivelurile scăzute de CoQ-10 şi îmbătrânirea umană. Aceste studii i-au făcut pe oamenii de ştiinţă să creadă că, în cadrul procesului de îmbătrânire, scăderea nivelurilor de CoQ-10 poate avea un rol cauzativ, iar corectarea acestor deficienţe prin consumarea de suplimente nutritive care conţin CoQ-10 poate fi o prevenire valabilă anti-îmbătrânire.
Natto este soia fermentată, foarte apreciată în cultura japoneză de peste 1000 de ani. Unele dintre efectele sale benefice sunt prevenirea atacurilor de inimă, atacurilor cerebrale, cancerului, osteoporozei, obezităţii şi a bolilor intestinale cauzate de agenţi patogeni. Unele dintre efecte sunt atribuite originii sale – soia. Totuşi, Bacillus natto care o fermentează produce diferite enzime, vitamine, aminoacizi şi alte elemente nutritive unice, care apar numai în timpul fermentării natto-ului. Aceste elemente unice conferă natto-ului calităţile sale benefice pentru sănătate. Remarcabil este faptul că nattokinaza şi pyrazina previn formarea sau dizolvă cheagurile de sânge (acţiune anticoagulantă). Acestea previn bolile de inimă şi atacurile cerebrale care, după cancer, constituie cauzele principale de deces în America de Nord.
Este important de menţionat că natto oferă vitamina B12, care tinde să lipsească din dieta vegetarienilor.
Binefacerile oferite de natto, conform datelor din literatură, sunt următoarele:
- Previne atacurile de cord, atacurile cerebrale şi senilitatea;
- Previne osteporoza;
- Previne cancerul;
- Are efecte antibiotice;
- Îmbunătăţeşte digestia şi previne tulburările intestinale cauzate de agenţi patogeni;
- Are efecte anti-îmbătrânire şi previne obezitatea.
Având proprietăţi de reglare a lanţului endocrin în general, Forever Multi-Maca îmbunătăţeşte tulburările funcţionale şi disfuncţionale din viaţa femeii (reduce simptomele premenstruale, menstruale, ale menopauzei); este afrodiziac şi stimulator al fertilităţii feminine şi masculine; măreşte energia şi vitalitatea, rezistenţa fizică şi performanţa, având o toleranţă ridicată, reduce anxietatea, stresul şi depresia.
Forever Multi-Maca este un produs de excepţie care reuneşte efectele tuturor acestor componente. Dacă de-a lungul timpului fiecare în parte dintre ele a avut efecte extraordinare, imaginaţi-vă ce pot face ele împreună. Câte două tablete pe zi cu un pahar de apă vă pot convinge că şi acest nou produs Forever face totul pentru voi, pentru cuplurile care au îndrăzneala să-l experimenteze, pentru o viaţă mai bună, o viaţă mai frumoasă.
Dr. farm. Szőcs Dóra,
Director general
(Articol apărut în revista Forever nr. 56, decembrie 2003)
Produs Forever menționat în articol: