Toată căldura şi toată bucuria unuia dintre cei mai mari sportivi Forever pe cea mai înaltă treaptă a podiumului ne-au fost aduse pe scena Sălii Palatului la întâlnirea Success Day din 24 noiembrie. Ivan Patzaichin a devenit, dincolo de canoea care l-a consacrat, un model nu numai pentru sport, ci şi pentru societatea românească. Modestia sa devenită proverbială, generozitatea şi bunul simţ îi fac pe oameni să-l salute şi să-l simpatizeze oriunde s-ar afla în această lume. Născut în inima Deltei Dunării la Mila 23, Ivan Patzaichin a devenit, graţie voinţei şi tenacităţii sale, unul dintre sportivii cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi de publicul pasionat de sport.
General în rezervă, Ivan este cel mai valoros sportiv al Clubului Dinamo, care i-a ridicat o statuie chiar în faţa sediului său.
Foarte cunoscut în străinătate, i se spune „Regele”, iar sportivii străini îl salută cu deferenţă. Acasă este supranumit „Amiralul flotilei româneşti de canoe” şi deţine un record unic de longevitate şi faimă sportivă. Palmaresul său cuprinde 7 medalii olimpice (4 de aur şi 3 de argint) la Jocurile Olimpice de la Mexico City 1968, Munchen 1972, Moscova 1980, Los Angeles 1984.
La Campionatele Mondiale a obţinut 8 medalii de aur, 7 de argint şi 7 de bronz, la care se adaugă un aur şi la Campionatele Europene. Cele 30 de titluri la Campionatele Balcanice şi peste 40 titluri de Campion Naţional completează palmaresul de neegalat al marelui campion.
Din anul 1992, Patzaichin a reprezentat România ca antrenor al lotului de kaiac-canoe, obţinând, în această calitate, rezultate de excepţie: la Atlanta, în 1996, 2 medalii olimpice, una de argint şi una de bronz, iar la Jocurile Olimpice de la Sydney o medalie de aur şi una de bronz. În 2008 va doborî un alt record, 4 decenii în slujba olimpismului, record absolut: 10 participări la Jocurile Olimpice, 5 în calitate de sportiv, 5 ca antrenor.
În fiecare an primeşte medalii, titluri, distincţii, trofee ca semn al recunoaşterii valorii şi activităţii sale: Maestru Emerit al Sportului, Antrenor Emerit, Ordinul Olimpic „Colanul de Platină”, Ordinul „Meritul Sportiv clasa I”, Ordinul Militar clasele I, II, III, Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de Ofiţer.
Fiecare pas în viaţa şi cariera sa a fost un act de curaj. Legenda pagaiei rupte circulă de mulţi ani. Iată adevărul despre această întâmplare, despre curaj, perseverenţă şi viaţă trăită din plin.
Cum a fost la un pas de eşec tocmai atunci când vă simţeaţi atât aproape de victorie?
Cum a fost? Ce am trăit atunci? Am simţit că s-a dus toată munca de 4 ani în câteva secunde! Am zis: gata, s-a terminat, nu mai pot câştiga. Mai ales că ştiam că voi merge bine, când am văzut ce concurenţă am în anul acela. Câştigasem peste tot, până atunci, aşa că eram aproape sigur că voi obţine o medalie. Momentul acela… a fost aşa, o cumpănă, practic nu ştiam ce să fac, dar într-o clipă mi-a venit ideea să continui, cu un ciot, doar aşa puteam să mişc barca mai departe. Am continuat. Problema cea mai mare era să nu mă răstorn şi să nu ies afară din culoar. Am reuşit, dar a fost greu. Aveam cam 700 de metri până la finish. Toţi erau la sosire, eu abia mă mişcam, dar am continuat. În sfârşit am sosit, însă arbitrii m-au inclus pe buletinul oficial cu abandon şi m-au scos din concurs. Am făcut însă contestaţie şi, după o zi şi o noapte de aşteptări, am aflat că am fost reprimit în recalificări. În recalificări am câştigat, în semifinală am câştigat şi finala am câştigat-o fără probleme, cu 4 secunde avans! Asta e povestea pagaiei rupte care mi-a adus o medalie de aur.
Ce trebuie să ştie orice om care se visează performer?
Depinde ce-şi doreşte fiecare. Dacă îşi doreşte să fie campion, asta înseamnă sacrificiu, înseamnă muncă, înseamnă ambiţie.
Ce aţi sacrificat pentru a reuşi să câştigaţi toate titlurile posibile pe care şi le doreşte un sportiv?
Nu consider că e vorba despre sacrificii. Dacă îţi impui anumite limite în ceea ce faci, poţi să ai o viaţă „normală”. Fiecare trebuie să-şi cunoască interesul, să ştie ce-şi doreşte în primul rând, să ştie că vrea să facă ceva… nu faci sport ca să-l păcăleşti pe antrenor, pe coechipier sau pe părinţi. Eu am făcut toate acestea fiindcă aşa mi-am propus, fiindcă asta am vrut eu. De fapt, e un lucru valabil pentru orice domeniu de activitate.
Când vine victoria?
Toţi vrem să avem succes, toţi vrem să fim victorioşi la sfârşitul zilei. Cred că victoria vine atunci când curajul conduce. Evident vrem să-i depăşim pe alţii cu orice preţ, dar cred că adevărata competiţie e cu tine însuţi. Am descoperit asta în momentul în care luam startul ca sportiv. Atunci gândul îmi era numai la medalia de aur.
Uneori nu câştigi, dar nu trebuie să renunţi niciodată la visul tău, pentru că a renunţa să lupţi înseamnă să renunţi să crezi şi, dacă renunţi să crezi, nu mai exişti. Cred că a avea curaj este deosebit de important. Poţi pierde banii – e rău. Poţi pierde un prieten – e şi mai rău. Dar dacă ţi-ai pierdut curajul, ai pierdut aproape totul. În 1980, la Jocurile Olimpice, am reuşit să trecem linia de sosire primii, împreună cu Toma Simionov, coechipierul meu, chiar dacă a plouat, bătea vântul şi barca se umpluse jumătate cu apă. Am avut curajul să luptăm cu noi atunci şi să avem încredere în forţele noastre.
Sunt importante şi eşecurile în carieră?
Da! Chiar şi eşecurile sunt importante! Fiecare avem tot felul de hopuri în viaţă, care pot deveni o provocare pe care trebuie să o accepţi. Aşa poţi demonstra mai mult, poţi să-ţi depăşeşti limitele care există doar în mintea ta.
Cum să ne antrenăm pentru a deveni învingători?
Zilnic îmi dau seama cât de important este curajul, mai ales atunci când lucrez cu elevii mei. Am început să înţeleg cât de important este antrenamentul mental. În fiecare zi trebuie să avem o mică victorie şi astfel putem să ne atingem ţelul. Pas cu pas. Şi victoriile mici sunt foarte importante! Nu poţi obţine performanţă fără să ai încredere în tine, fără curajul de a fi în permanenţă „viu”, fără a fi dispus să-ţi aminteşti cine eşti şi de unde ai plecat. Aşadar, calitatea esenţială pentru a fi învingător este curajul. Curaj înseamnă să trăieşti în iubire şi încredere, înseamnă să te avânţi în necunoscut. Curaj însă, înseamnă să mergi şi pe cărări periculoase. Trebuie să-ţi asumi toate riscurile ca să învingi. Asta am învăţat eu din sport. Să fiu fair play, să-mi asum riscul şi să înving. Nimic nu se compară cu victoria, nu există nimic mai frumos decât bucuria de a fi primul.
Cum v-aţi simţit la întâlnirea Forever?
Am fost emoţionat, fiindcă nu credeam că mă cunoaşte atât de multă lume. Întotdeauna mi se întâmplă aşa când sunt în faţa unui public atât de numeros. Credeţi-mă, e mult mai uşor în barcă decât pe scenă. Dar Forever Living Products este o companie de campioni şi tocmai de aceea am acceptat cu bucurie invitaţia de a participa la întâlnirea Success Day.
După opinia dumneavoastră, care este starea de spirit care ne ajută să ne autodepăşim?
Atitudinea de învingător ne ajută să trăim. Iar dumneavoastră, familia Forever, aveţi toate şansele să fiţi nişte campioni. Fiindcă în afacerea Forever nu participaţi la o competiţie între unul şi celălalt, ci o competiţie a fiecăruia cu el însuşi. Aveţi produse excepţionale, aveţi un brand cunoscut. Astăzi, Forever Living este în topul industriei produselor pe bază de Aloe vera pentru sănătate, nutriţie şi frumuseţe, pe plan mondial, aveţi un colectiv minunat, iată toate premisele să fiţi învingători.
Vă doresc succes, şi fiindcă mai doar câteva zile până la sărbători, vă urez sănătate, putere de muncă şi fericire! La mulţi ani!
Interviu realizat de Ivana Iancu
(revista Forever nr. 104, decembrie 2007)
