Să fii învingător, mereu învingător e o lecţie grea. Dar, atunci când ajungi pe podium şi imnul ţării tale se cântă pentru tine, tot efortul este uitat şi vrei să mergi mai departe. Această şansă o au doar aleşii.
A început antrenamentele de performanţă la 5 ani. Tatăl ei a dus-o de mânuţă la club. În Bârlad existau puţine opţiuni la capitolul sport: gimnastică, atletism şi fotbal. Aşa a fost să fie. Ea a ales gimnastica sau gimnastica a ales-o pe ea – nu se ştie bine nici acum! Cert este că – dintr-un joc – a devenit încă de atunci raţiunea vieţii sale. Era cea mai mică din grupă şi a trebuit să recupereze, antrenându-se în plus, pentru a fi în ritm cu coechipierele sale, care aveau 8 ani. Acum mărturiseşte: “A început să-mi placă într-adevăr gimnastica atunci când am fost la primul concurs, la Baia Mare. Antrenoarei i-a fost greu să găsească şase costume la fel, ca echipa să poată participa la competiţie”. Aşa a început drumul victoriilor pentru Andreea.
Cum te-ai îndrăgostit de acest sport foarte dificil, mai ales pentru copii?
La început m-am dus doar ca să văd cum e, am fost curioasă, dar, după o lună s-a înfiripat pasiunea şi chiar antrenoarea i-a spus tatălui meu că pot face performanţă.
Care este aparatul tău preferat?
Sunt de fapt două. Îmi place bârna pentru că trebuie să menţii un echilibru impecabil pe o bucată îngustă de lemn. Mi se pare cel mai tentant aparat şi este o permanentă provocare pentru mine. La bârnă ai doar două variante: să câştigi lauri sau să pierzi totul şi asta pe o porţiune de numai 10 cm, de aceea şi emoţiile sunt mult mai puternice decât la alte aparate! Solul este pe locul al doilea. Acolo mai poţi drege o greşeală, publicul e alături de tine, fiindcă exerciţiile se aseamănă cu dansul. Despre sărituri şi paralele nu am prea mult de spus, pentru că nu au fost partea mea forte.
Ce calitatea esenţială a făcut din Andreea Răducan o învingătoare?
Cred că a contat puterea de a mă mobiliza să lucrez în condiţii de stress, fiindcă nu era deloc simplu nici înaintea, nici în timpul competiţiilor. Câştigasem încă de la început câteva medalii importante şi toată lumea aştepta foarte, foarte mult de la mine, de la echipă. Eu ştiam un singur lucru: ca trebuie să merg la concurs şi să câştig! Pentru că se investise încredere în mine şi trebuia să-mi dau seama de asta, cu toate că eram doar un copil. Autocontrolul e foarte important, aceasta cred că e calitatea mea numărul 1. Să ştii cum să te stăpâneşti în concurs şi să fii conştient că în acel minut şi jumătate trebuie să dai totul. Dacă în acel interval de timp nu executam perfect exerciţiul după aceea nu mai conta. Aceasta e miza: totul sau nimic!
Campioana mondială Andreea Răducan a avut un “călcâi al lui Ahile”?
Nu-mi permiteam un punct slab, de fiecare dată hotăram să mă autodepăşesc. E adevărat, însă, eram încăpăţânată tare! Când se întâmpla ca exerciţiul “să nu-mi iasă bine”, iar antrenorul mă atenţiona şi îmi arăta unde am greşit, în loc să caut să înţeleg şi să corectez erorile chiar atunci, eram îndărătnică şi renunţam. A doua zi, însă, reluam totul şi deseori ieşea perfect. Am avut o relaţie bună cu antrenorii tocmai fiindcă îmi cunoşteau reacţia şi nu mă presau. Îmi spuneau calm: “Dragă, dacă nu ai reuşit dimineaţă, atunci hai să încercăm după-amiază”. Aşa făceam şi până la urmă ieşea perfect!
Cu unele dintre colegele tale de podium ai rămas prietenă. Ce înseamnă comunicarea pentru o echipă?
Comunicarea este vitală în orice împrejurare, dar în performanţă reprezintă o pârghie esenţială! Cred că cel mai important însă este să înveţi să comunici cu tine însuţi atât de bine, încât să te cunoşti, să ştii ce gen de probleme ai, să te poţi controla. Bineînţeles că este necesar să comunici atât cu coechipierele, cât şi cu antrenorii, să spui ce simţi, dacă îţi e greu, dacă nu poţi executa un exerciţiu. Trebuie să realizezi această punte fiindcă altfel rişti să ratezi în concurs, chiar după ani lungi de muncă. Fără comunicare nu există echipă adevărată.
Cât din ceea ce eşti datorezi sportului?
Aproape tot! Faptul că în revista Forever apare astăzi un interviu cu mine, faptul că am fost invitată la Success Day, să vorbesc în faţa unei săli aproape pline, de 3.300 de persoane despre vârtejurile gloriei, despre suişurile şi coborâşurile condiţiei de campion, faptul că oamenii mă opresc pe stradă, mă recunosc şi îmi zâmbesc, iar copiii se poartă cu mine ca şi cum ne-am cunoaşte de când lumea şi îmi povestesc cum fac ei gimnastică, faptul că apar într-o carte… Nu e minunat?! Dar în afară de notorietatea pe care mi-a adus-o, sportul m-a învăţat să fiu disciplinată şi mi-a creat psihologia de învingător. Îmi place competiţia, nu neapărat în sensul întrecerii cu ceilalţi, iar competiţia presupune antrenament, atitudine mentală pozitivă, muncă în echipă. Sunt convinsă că toate aceste elemente se regăsesc şi în activitatea colaboratorilor Forever. Cred că Forever este performanţă, o competiţie în primul rând cu tine însuţi, pentru a te autodepăşi, pentru a înlătura barierele. Şi în sport se întâmplă acelaşi lucru. Barierele există doar atâta timp cât noi le dăm voie să existe, dar o atitudine pozitivă, încurajatoare, ne poate ajuta să le dărâmăm. În aceeaşi măsură gimnastica m-a învăţat fair play-ul, să-mi respect adversarii şi să-mi susţin echipa.
Cum a fost viaţa după ce ai renunţat la cariera sportivă de performanţă?
Greu! În lotul naţional, la Deva exista în permanenţă un medic care se îngrijea de noi, de nutriţie, de susţinătoarele de efort. Acum am învăţat să am grijă de mine. Îmi fac analize de două ori pe an.
Ai un tratament special? Iei vitamine, minerale?
Sigur, în funcţie de rezultatele analizelor, iau ceea ce îmi este este necesar. Consider că suplimentele nutritive sunt foarte importante pentru menţinerea stării de bine a organismului. Am mare încredere în produsele naturale, iar în topul personal produsele Forever sunt campioane. Sunt atentă şi cu alimentaţia. Mănânc la ore fixe şi mă bucur că am revenit la greutatea normală, fiindcă după ce am renunţat la gimnastică mă cam îngrăşasem!
Când făceai sport aveai de executat exerciţii dificile, iar antrenamentele erau epuizante.
Iar pe lângă asta erai şi în creştere. Cum te-ai descurcat?
Pe lângă o alimentaţie complexă recomandată de nutriţionişti, antrenorii ne-au inclus în dietă, înaintea Jocurilor Olimpice de la Sydney, gelul de Aloe vera şi batoanele Fast Break Energy Bar de la Forever Living Products. Am folosit şi Aloe First şi Aloe Lips … mmm, ce gust bun are! Am consumat aceste suplimente nutritive până după jocuri şi le consum cu plăcere şi acum. M-am simţit grozav cu ele şi sunt convinsă că au avut contribuţia lor pe drumul meu către performanţă. Ştiu că şi băieţii din lotul naţional de gimnastică au în reţeta lor de nutriţie asemenea produse. Aveam, la Deva, o plăntuţă aloe şi, când făceam răni în palmă, îi storceam pur şi simplu sucul acolo, puneam un pansament şi era bine!
Ce-şi mai doreşte Andreea Răducan în viitor? Să fie mereu pe podiumul performanţei. A făcut jurnalism la TVR, iar acum este expert în relaţii publice pentru Fundaţia Olimpică Română. Se bucură de viaţă şi învaţă permanent lucruri noi. Destinul fetiţei cu ochi de foc, a cărei privire ne-a vrăjit la Sydney, ne rezervă surprize minunate.
Ce poţi învăţă de la micuţa campioană? E important să fii stăpânul propriului potenţial şi să te autodepăşeşti! Drum bun, Andreea!
Interviu realizat de Ivana Iancu
(revista Forever nr. 92, decembrie 2006)
Produse Forever menționate în articol:
